Grădina Ghetsimani. PROTESTUL LUI IUDA. Umbra şi anotimpurile castanelor
M-ai vândut pe mai puţin de 30 de arginţi şi, până să cânte cocoşul, de trei ori te-ai lepădat de Mine. M-ai aşezat mereu în linia-ntâi şi ţi s-au însângerat buzele de ciudă omenească când ţi-ai dat seama, în nimicnicia ta, că pot să fac faţă, Fariseu nevertebrat şi împuţit ce eşti!
M-ai tratat ca pe un sclav trist, eu eram liber şi fericit. Te-ai temut de Creaţia ta pentru că nu puteai cuprinde cu seninătate nimic din ce e nobil.
M-ai dat ca pe un sclav, unui alt Stăpân. Eu am ajuns Gladiator şi Imperiul buimac al existenţei tale se clatină. Nu eşti decât un demon inventat din propria greşeală şi neputinţă. Un bostan paranoic, singur şi trist.
De azi înainte nu-mi voi aparţine decât Mie! Ştii de ce?! Pentru ca tu, să faci asta, n-ai să poţi vreodată, Iudă îmbujorată artificial! Căci e normal, ambiţios decăzut, să ai îndoieli atunci când certitudinile-ţi lipsesc! Pentru că fragmente din trecut pot oricând deveni viitor. Pentru că nu ştii să zâmbeşti la o rază de vis! Cu atât mai puţin atunci când primeşti o castana în dar. Una pe care nu tu ai adunat-o şi n-ai habar că Fericirea poţi în ea s-o regăseşti chiar şi-ntr-o altă Limbă a Pământului!
Pricepi, nu-i aşa?! Măcar atât! Şi acum, e lesne de înţeles, poate în continuare să-ţi fie frică!
Fereşte-te de icoane! Căci Eu l-am iubit pe Iuda!
Notă: Orice asemănare cu personaje reale nu e deloc întâmplătoare! Iar povestea asta nu e rodul imaginaţiei mele…
cine te-a suparat? ca ma duc sa ii sparg masina!
Nimeni prea tare, Crinutza. Uneori simţi nevoia unui pamflet. Şi, până la urmă, Moravu’ de Vest nu înseamnă, prin excelenţă, o trăire personală! Ci un obiectiv!
Moravu’ de Vest îţi mulţumeşte pentru susţinerea mereu promptă!
Mulţi dintre noi am fost vînduţi,mulţi dintre noi am vîndut la rîndul nostru,primind cu mîna tremurîndă cei 30(ori mai mulţi)de arginţi.Pe moment ne-am simţit sclavi însă fericiţi,de cîte ori am cheltuit un bănuţ,am simţit cum pîngărim templul în care am fost crescuţi de nişte atei şi am blestemat un milion de ani lumină,apoi am mai cheltuit încă un bănuţ şi încă unul,iar cînd s-a făcut întuneric nu am mai simţit nici o brumă din fericirea cîştigată şi ne-a cuprins tristeţea,cu ochii spre cer am rugat zeii să facă lumină,promiţîndu-le că o dată cu ultimul bănuţ aruncat în fîntîna dorinţelor,nu o să mai vindem pe nimeni.Oare ce ne-am dorit?
Un strigăt, assurbanipal, un strigăt!