Moravu' de Vest

          În cinematografie starea de graţie există! La fel şi sublimul, cu precădere atunci când capătă forma pe cât de îndepărtată, cât şi familiară, a unei frumuseţi universale, obiective. O cruzime bine temperată, aşezată în imagini de culoare şi spectacol de sunete. Un aproape documentar şi infinit mai mult de atât, BARAKA, privit ca un întreg, se constituie sub forma unei singure metafore cu multiple seminificaţii. O metaforă totală!

          Într-o perspectivă iudaică, termenul reprezintă o binecuvântare rostită într-un anume moment al ceremoniei, un soi de mulţumire adusă Providenţei omniprezente şi omnisciente. Islamul şi abordarea dată de mitologia şi religia Orientului Mijlociu, prin filtrul influenţei limbilor arabe, îi conferă înţelesul unei înţelepciuni spirituale transmise de Allah.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dYZ8RWqqicQ]

          Filmul lui Ron Fricke (1992) ghidează camerele de luat vederi care “descoperă” Lumea într-o asemenea manieră încât locul unde se petrece acţiunea devine mai puţin relevant în comparaţie cu ce se petrece şi care este efectul imaginilor asupra aceluia care priveşte.

          Între operă cosmogonică sau imn închinat Naturii şi obsesia unei armonii pe cale de dispariţie, o singură vizionare a peliculei lui Ron Fricke ar putea părea suficientă pentru a marca şi a readuce în discuţie faptul că este posibilă atingerea unei dimensiuni metafizice, stratosferice. Baraka este un film cu un ritm paradoxal, în acelaşi timp fluviu, rectiliniu şi uniform, dar şi un soi de melodramă cu lejeritate prodigioasă. Imaginile, toate extrase din cotidianul palpabil, deschid ochii spre o ambivalenţă care celebrează Lumea în oroarea-I blândă şi şocanta-I frumuseţe.

          Fricke nu se foloseşte de cuvinte pentru a crea o simfonie elegiacă şi senzorială ce se transformă într-un limbaj universal care spulberă limbajul natural ce ar putea împiedica însăşi comunicarea. Pelicula experimentală începe dimineaţa, devreme. Peisaje din natură şi oameni care se roagă; vulcani, cascade, câmpii şi păduri; câteva sute de călugări care cântă; indigenii îşi vopsesc trupurile în culori de război şi pace. Templuri, ziduri, stânci, triburi, iguane, curcubeu, aglomerări urbane, apă şi foc. Baraka reprezintă viziunea asupra unei Lumi ce se îndreaptă spre autodistrugere, o metaforă generală, cea a esenţei vieţii care, în cel mai rău caz, te lasă cu gura căscată…

Pelicula este disponibilă în întregime aici!