Moravu' de Vest

          Energizant, cafea, ciocolată şi tutun. Un sfert de ceas haotic de şofat pe sensul celălalt de mers. Când eşti atât de aproape de Locul Timpului ar trebui să ţi se facă frică!

          Prelungirea vieţii face sfârşitul mai dificil de acceptat, iar apropierea de moarte te face să simţi viaţa din plin. Asta e teoria! O chestiune nu doar aievea, se ştie! Progresele realizate în medicină şi promisiunile făcute de ştiinţă (grefe, clonaj sau criogenie) au transformat însăşi moartea în ceva artificial. Foarte mulţi îşi imaginează astăzi că eliberarea fatală poate fi întârziată până la o vârstă foarte înaintată, că orice deces înainte de un oarecare termen de valabilitate biologic ar trece drept ceva prematur. Nu în ultimul rând, doliul este mai puţin aparent la exterior, ca şi cum morţii n-ar trebui să-i deranjeze pe cei încă în viaţă.

          Timpul înseamnă o noţiune atât de obişnuită, de cotidiană, încât am putea părea să ştim ce ascunde. Şi totuşi, natura-i intimă rămâne un mister, chiar şi pentru fizicienii de odinioară. Între proprietate fundamentală a Universului, mare problemă a Omenirii-ntregi şi doar o formă iluzorie, timpul, intuitiv, ne apare de neînţeles, un concept ce nu se poate extinde şi cu caracter ireversibil. Nici măcar semantic noţiunea nu dezvăluie prea mult. Iniţial, Domnul A., călărind un gândăcel, l-a definit drept o noţiune a mişcării, a schimbării, a duratei şi materiei în mişcare. Domnul G. a fost primul ce i-a acordat o grandoare fizică fundamentală, cuantificabilă, capabilă să lege între ele nişte experienţe matematice. Domnul N., Nenea, îl simţea universal şi absolut, cu scurgere uniformă, incoloră şi inodoră. Un parametru extern al dinamicii, un timp neutru şi indiferent vizavi de fenomenele ce se produc la sânu-i. Aproape-n ordine alfabetică Domnii K. şi L. l-au reprezentat cu o linie orientată şi nu drept Cerc, i-au dat o cauzalitate.

          Mama lui Tudor Muşat amintea că printre cursurile ei de drept, niciodată parcurse cu migală, exista şi un capitol despre “data certă şi viitoare” a convenţiilor. Că simţise pentru prima dată că termenul începuse să curgă de mult şi că data certă dar viitoare există, în abstract, în orice clipă. Că, implacabil, spre ea ne îndreptăm, chiar şi atunci când căutăm să ne pierdem, să o fentăm sau să alergăm în zig-zag. O chestiune de timp. Cu data certă şi viitoare, cică, exişti în paralel. Trăieşti paralel cu moartea ta, până când te suprapui cu ea. În momentul suprapunerii, pe Pământ rămâne un loc gol, ocupat imediat de altcineva, a cărui moarte începe să fiinţeze în paralel, un soi de colcăială de morţi însoţindu-şi subiecţii, ca umbrele.

          Anul, ziua, ora există de pe acum. În vreme ce tu eşti ocupat cu diverse aspecte, acestea există. Când scapi cu viaţă, ai putea să-ţi aminteşti că data certă există în continuare. Pentru că e clar. Vom dispărea odată cu data, scăpând cu moartea. Singura cu care puţini reuşesc să formeze un cuplu!

O clipă intermediară, mai puţin de 10 secunde, 11 minute, un ceas, o Zi…un An!

La mulţi ani!

          Limbajul, precizia, absenţa sau simbolica Lui vor rămâne controversate. La fel ca şi însemnătatea-i, uman măsurată în bătăi ale inimii. Secretul nu e altceva decât răbdare, tutun şi sincronizare!

Energizant, cafea, ciocolată şi tutun. Toate englezeşti!