Moravu' de Vest

Un prieten s-a iscălit dedesubt de cuvintele ce mi le-a adresat anul trecut când mi-a dăruit, între două coperte viu colorate, cele dintâi rânduri care-mi îndreptau atenţia, într-o manieră mai puţin obişnuită pentru mine, spre Lăcaş. Mi-a scris mie! A scris pentru mine, “cu bucuria de a observa la tine conştiinţa lucrului bine făcut”! Cu prietenie! Aceeaşi care mi-o purta încă de pe vremea când se îngrijea de Demersul meu, fără ca vreodată să-şi imagineze c-ar putea deveni, la un moment dat, pentru o scurtă vreme şi spre surprinderea omuleţilor, unul comun. “Încărcată de presupoziţii, proceduri, abordări, practici curente informale, simboluri specifice mediului universitar naţional” (Prof.Univ.Dr. Dan Potolea), apariţia editorială are drept citat la capitolul “de trecere” cuvintele Esotericului care trage un semnal de alarmă referitor la anvergura mediocrităţii ce devine cu atât mai impresionantă, cu cât e de descoperit tocmai în acea structură care se crede deasupra mediocrităţii. Că despre asta-i discursul de faţă!

Urmând Calea de la Cultură spre subculturi, devine aproape imposibil de slalomat printre toţi şi toate fără să te loveşti zgomotos de non-cultură. De absenţa valorilor. Ăsta e Cultul Mediocrităţii! La Lucrarea-i de referinţă, una pe care o apreciez fără discuţie, cu permisiunea-I, aş adăuga doar câteva cuvinte de sorginte einsteiniană, şi anume că o organizaţie nu poate de capu’ ei să genereze activitate intelectuală, ci doar să sprijine ceea ce deja iezistă!

Aceia care nu sunt interesaţi să înveţe şi apoi să se perfecţioneze la nivelul cel mai înalt, ci doar să obţină o diplomă, produsul tipic pentru o ideologie învechită pe cât de actuală, totalitaristă, nu au ce căuta la un asemenea nivel! Pentru că dincolo de Mitul Studentului Conştiincios, ori al aceluia Demotivat, Mitul Studentului oportunist capătă noi dimensiuni. Aşa cum M.I. susţinea, “acest cadru mitologic [...] reprezintă un aspect contemporan de degradare a imaginii studentului”. Un Mit care scoate la suprafaţa studentul ce nu e interesat să înveţe şi deşi nu o face, doreşte să promoveze examenul cu rezultate foarte bune, “fiind chiar supărat că nu promovează sau că nu a luat votul la care se aştepta, fără să-şi pună problema realităţii notei primite şi desconsiderând învăţarea ca atare. [...] “…studentul este mult mai îngăduitor cu sine şi mult mai mulţumit de activitatea sa, decât atunci când e vorba să analizeze cadrul didactic sau activitatea acestuia” (M.I.).

Leibniz susţinea că, prin educaţie, un popor se poate transforma într-o sută de ani. Le Bon ar fi putut să adauge şi că, printr-o educaţie prost adaptată şi percepută, mentalitatea unui popor se strică mult mai degrabă. Fiecare dintre părţi îşi poartă vina, iar întreg sistemul se îndreaptă, încet şi sigur, spre un rezultat ruşinos, ineficient, inutil. Decadenţa metodelor clasic-sovietice face ca sistemul să fie unul jalnic şi produce pe bandă rulantă un număr înfiorător de cotizanţi declasaţi-mereu-revoltaţi. Nişte incapabili ce nu reuşesc să înveţe a observa, să reflecteze, să raţioneze, să judece independent ori să-şi însuşească metodă. Ăsta e Cultul Mediocrităţii! Al neputinţei, al slăbiciunii educaţiei noastre.

Mecanismul, ca un tot unitar, devine detestabil şi cimentează în realitate ideea conform căreia reprezintă nimic mai mult decât timp irosit. Schimbările destul de dese şi diversele adaptări spre a fi în rând cu lumea (aia mare şi întunecată, de ingraţi!) nu fac altceva decât să-i accentueze neajunsurile şi defectele.

Distrugem cultură, punem la cale noi mituri şi producem tâmpiţi şi ignoranţi cu diplome care plătesc cu vârf şi îndesat pentru asta. Copii ai Neputinţei ce nu vor putea vreodată să-şi îndeplinească Legenda Personală. Iar în situaţii ca acestea nu poţi simţi decât un amestec dezamăgitor de milă şi revoltă. Târziu, poate prea astfel, vom pricepe că nu tot ce zboară se mâncă (bă!) sau, oţîră mai academic, nu orice păsărică se bagă-n gură!

Propunere: ACVARIUL CU PROŞTI: Generaţia treiw.gugăl.ro şi Conspiraţia Incompetenţei Cum Laudae