Moravu' de Vest

          A crezut că e târziu, ceaiul era băut, câinele l-a îngropat şi nu prea mai ştia ce să facă…

          Vremea în care femeile nu mai năşteau nimic în urma clipelor de travaliu îndelung pe masa de naştere a trecut. Ultima generaţie de nepoţi părea că s-a maturizat, puteai spune că am rămas fără tineri, dar şi fără urmaşi.

          De ieri, am un singur verişor. Unic. Acum locuieşte în acelaşi oraş cu mine şi vreau să ne întâlnim mai des decât m-am văzut cu Mama Lui. E singurul meu verişor şi simt că am o responsabilitate faţă de el. Ştiu că trebuie să fim ca în familie, cum eram când trăiam toţi. Promit să-l caut deseori, în speranţa că voi obţine o întâlnire. De fiecare dată să-mi răspundă politicos, dar ocupat. Să-mi răspundă strict, cu aerul că-mi face o favoare, iar eu să încerc să fie cât mai puţine, ca să nu-l reţin. Să-mi amintesc cum eram eu la vârsta lui…

          Verişorul meu să fie altfel decât sunt eu. Mai senin. Tot ce să ştiu despre el, să aflu de la Mama Lui. Că e un copil cuminte, care are o idilă, un computer şi e veşnic ocupat. Oricât voi încerca să-i fiu interesant, să nu reuşesc să-l fac să fie bucuros când mă aude. Să fie un copil mult prea sincer. Dacă îi voi spune, la telefon, că am ceva pentru el, în speranţa că îl momesc să vină la mine, să-mi răspundă că pot lăsa surpriza la Mama Lui. Să fie atât de ocupat încât să n-aibă vreme nici de surprize plăcute. Să fie măcar puţin mai bun decât aş putea eu să ajung vreodată. În toate.

          Pentru că Lidia, astă dată, chiar a schimbat tactica. Şi-a găsit, în sfârşit, o ocupaţie. Poate că s-a maturizat! Din suflet mă bucur pentru ea. Doar e singura mea mătuşă cu acte în regulă. Mă simt oarecum responsabil pentru ea. De mult voiam să-i sugerez să-şi găsească o îndeletnicire, orice prin care s-ar putea simţi utilă. Căci fiecare are o Misiune în existenţa sa, o Legendă numai a Lui. Pentru că viaţa e futut de frumoasă©, dar scurtă şi trebuie valorificat orice minut. Pentru că nu suntem pe lume ca să pierdem vremea doar ca să fim fericiţi, ci pentru “a face” şi, în consecinţă, “a deveni“!

Iar Tudor, şi El, face parte din Plan!

Bucuria mea e nemărginită!