Moravu' de Vest

Un jaf mai puţin obişnuit era să aibă loc, în seara aceasta, la sucursala Centrală a Băncii pariziene din Londra…

…Bandiţii, un bărbat şi o femeie care până la această oră nu au putut fi identificaţi, au folosit uşa principală pentru a intra în clădirea Băncii situate pe Bulevardul Harewood, la numărul 10…

…cei aflaţi la acea oră în clădire susţin că suspecţii s-au mişcat foarte repede, l-au convins pe administrator să le deschidă seiful şi au ieşit fără să ia nimic cu ei. Deşi bărbatul era înarmat, nu s-a înregistrat niciun foc de armă…

…cei doi suspecţi au urcat într-o maşină de culoare argintie şi au demarat de-a lungul bulevardului spre Piaţa Melcombe, apoi au virat stânga pe Şoseaua Marylebone, când urma li s-a pierdut. Unii martori oculari susţin că i-au recunoscut pe suspecţi, la puţin timp după Eveniment, conducând aceeaşi maşină pe Strada Archer spre…

Ţie,

          Dacă nu s-au întâmplat lucrurile astfel, din nou, ele s-ar fi putut întâmpla…

Archer Street, Londra

          Cei prezenţi la Eveniment şi presa de a doua zi ne-au numit Bandiţii Distinşi când au descris maniera politicoasă de a le sugera celor de la Bancă să deschidă seiful. Şi din cauza hainelor elegante purtate de spărgători. Cu expresia îndârjită a Omului care se pregăteşte pentru ceva ieşit din comun, la rându-mi, am găsit înfricoşător de fermecătoare o femeie ca tine, chiar dacă întreaga noastră Aventură începea să capete fizionomia unei Crime.  Acum ştiu asta: Capodopera, ce nu poate fi decât Unicat, nu o găseşti în fabrică!

          Povestea asta n-ar trebui spusă nimănui pentru că n-ar putea exista fără întreg Misterul din jurul ei. E fragilă, iar acelora care ar auzi sau citi despre ea, le este interzisă. E neînchipuit de frumoasă şi pentru că noi amândoi însemnăm o născocire ce fascinează, căci oriunde ne-am afla, s-ar putea scrie de fiecare dată o Filă de Basm. S-ar putea inventa o trăire, s-ar putea scrie un sentiment…

"Les Deux Magots", Place Saint-Germain des Prés, Paris

         Acum doi ani, ca şi în dimineaţa următoare, mi-ar fi plăcut să bem cafeaua împreună pe terasa Braseriei “Deux Magots” privind spre ieşirea Catedralei Saint-Germain des Prés. Strâng în palmă singurul bilet de dragoste ce l-am primit cu data însemnată pe el. Tu n-ai rămas, acum nu eşti aici. Fugind fiecare într-altă direcţie, am mai obţinut o amânare. Dar pentru cât Timp?! Sunt atâtea străzi în Oraşul Mare şi la căpătul fiecăreia aş putea să simt că mă aşteaptă un pod.

          După Lovitură, libertatea a devenit ceva relativ, aşa că tot ce mie mi s-a întâmplat, dar şi ţie, rămâne ceva imprecis, cu toate că, e binecunoscut, atunci când există un sentiment între doi bandiţi cu onoare, oricât de mare ar fi depărtare dintre aceştia, lucrurile nu se schimbă prea mult, îşi vor păstra rostul. Viitorul întâi al indicativului, căci altfel nu ţi-aş putea explica existenţa. Nu trebuie să mă deteşti, nici să-mi mulţumeşti. E suficient să-ţi împreunezi palmele ca pentru rugăciune şi să te gândeşti la mine. Nu voi fi sigur de nimic, dar voi crede cu tărie, la Bariera Fermecată a Certitudinii şi a Viitorului*, că Interdicţia de a trăi în acelaşi loc va fi ridicată.

          Înainte de-ntâia zi de război ( ! ), să petreci o noapte-ntreagă sărutând cu vârful buzelor şi jucându-te cu degetele pe gâtul celuilalt te face să apreciezi micile bucurii ale vieţii, în dauna celorlalte care ne-ar fi câştigat Biletul spre Infern.

Nimic ireparabil nu a avut loc!

          Şi astfel s-ar putea termina o poveste sublimă ce ar putea să fie narată ca orice mare reuşită în viaţă, chiar dacă n-a apucat să înceapă destul. Ce final ar trebui să aibă?! Nu ştiu. Fetiţa mea aş vrea să-ţi semene, iar eu…

…eu am s’te iubesc şi mâine dimineaţă! Mă gândesc la tine şi atât.