Moravu' de Vest

Un alt material dedicat victimelor terorismului şi stării de înapoiere culturală de orice fel. Iarăşi, victimelor care deja există şi, din nefericire, vor mai exista.

          Apariţii brutale şi imprevizibile, fugitive şi lipsite de orice urmă de speranţă, care se învârt în jurul morţii. Un amestec de violenţă şi emoţie, de ură şi teamă care blochează orice gândire şi inhibă analiza raţională. Încărcate de conotaţii negative, acţiunile teroriste presupun distrugerea Celuilalt - în aceeaşi măsură, fizic şi moral - şi, într-o abordare ceva mai raţională, dar nu atât de teoretică, par a se îndepărta de orice logică atunci când sfârşesc prin a reprezenta o simplă exaltare, de la distrugere la autodistrugere. Mai presus de impresiile imediate dincolo de aparenţe şi de verdictul unei strategii de luptă absolută, lipsit de milă şi încărcat de vicii, terorismul poate însemna ultimul bastion al unei idei moarte, sensul cel din urmă al unui abandon al Cauzei pe care Atacatorul pretinde că o promovează. Conştiinţa finală a Eşecului ei. Şi astfel s-ar scrie Romanul unui Atentat nereuşit, unul care, rămas neştiut de nimeni, s-ar solda cu un eşec.

          Prima Victimă a acestei Întâmplări Asimetrice este adevărul. Sfârşitul este aproape instantaneu, nu rămâne timp să doară. Marea Distrugere a început în clipa când a intrat în Sala Primului Recital, socotind că numai ce este “violent” poate deveni etern. Agresorul - Terorist a pornit numărătoarea inversă a centurii ce o purta:  480 de secunde, mai puţin de unsprezece minute, opt în cap. Cu expresie aparent calmă, Agresorul - Terorist devenit Asasin a aşteptat nehotărât minutele să se scurgă, privindu-i pe toţi cei prezenţi la Eveniment. Din locul în care se oprise, distanţa până la Victimă era destul de mare, calculată astfel încât să nu moară nimeni, explozia rănind doar pe câţiva. Dacă ar fi vrut să ucidă pe cât mai mulţi dintre ei, ar fi avut vreme suficientă să se apropie şi să se arunce în aer în mijlocul tuturor. A rămas la distanţă. Zâmbea trist. Doar Cei Norocoşi au apucat să zărească, la gâtul Asasinului, Crezul fanatismului lui, Semnul unei existenţe supratemporale, adică vieţuirea într-un timp copleşit de eternitate. Urmase Calea Nebunului şi supravieţuise Sindromului, acum era încercat de Paradigma Nemuritorului.

          Aceste cuvinte, imagini şi situaţii ce pot fi trăite de oricine desăvârşesc un Spectacol de emoţie, sunet şi Lumină cu audienţă distinsă, un public ce savurează chiar şi un Atentat întâmplat într-o sală de recital.

          Am ştiut să construim, când a trebuit am aruncat totul în aer şi apoi am reclădit. Făurim mai departe slăbiciunile şi neajunsurile, crimele şi ticăloşia, sublimul uneori, după Chipul şi asemănarea noastră.

Victimele vor Cuceri Cerul! În Eternitate…