Moravu' de Vest

          A sosit. E Momentul acela intermediar când pricep că nu mai datorez nimănui nimic. Fie că am ajuns la jumătate, ori că mi-a mai rămas o doime dintr-atât, acum mi-e mai lesne să cred că Drumul nu l-am apucat greşit. Acum şi doar în clipele ce au rămas până să sfârşeşti a citi o altă înşiruire de rânduri dezordonate atent. În clipa asta şi pân’ la ea sunt şi am fost absolut toate personajele şi întâmplările ce le-am trăit alături de ele, căci e mai mult decât evident faptul că viaţa mea este rezultatul Lor. Am “plătit” în avans. Dincolo de textul ăsta scris dobitoc, devin numai ce vreau Eu să fiu şi nimic mai mult de atât, decât dacă tot Eu aş vrea mai mult.

          Am văzut din Minunile Lumii, metropolele impunătoare şi oameni ce trăiesc în sufletul lor. Am fost martor la miracole sub bolta înstelată şi senină, am simţit revărsarea de trăiri prin maiestoase încăperi şi istorice hemicicluri, am descoperit Capriciile Zeilor. Necondiţionat, rămân mereu, în felul meu, Ambasadorul Oraşului Mare şi nădăjduiesc a rămâne timp cât mai îndelungat nevizitat de maladivii demoni ai orgoliului.

          Abia la Sfârşit, când persoana pe care o voi întâlni nu va fi după Chipul şi Asemănarea celei zărite în icoane, voi considera că am greşit Drumul!

          Niciodată n-am fost mai bătrân decât astăzi! De prisos să precizez că această părere nu mă angajează decât pe mine.

          Şi dacă, totuşi, Coroana se potriveşte…?!