Moravu' de Vest

Maleahi este Ultimul Glas care răsună în Israel înainte ca vocea profeţilor să amuţească pentru câteva sute de ani. Numele este un derivat de la „Mal-ac-Iah” care se traduce prin Mesagerul lui Iehova. Aşa cum o demonstrează numele, profetul este important numai pentru Mesajul ce-l poartă, nu şi prin sine însuşi.

          Zborul 0625. Companie aeriană privată, exclusivistă. Avion construit de Bombardier, model Global 5000, modificat. Misiunea şi statutul îl făceau să treacă neverificat. Ajunsese la bordul aeronavei, îmbarcat alături de ceilalţi pasageri. Păşea firesc, elegant, relaxat. Demn şi hotărât. Stăpân pe sine. Este îndeajuns de disciplinat încât să se controleze şi să pară natural. Până la locul indicat de însoţitoarea de zbor, rezervat chiar de el cu multă vreme înainte, îşi făcuse o listă mentală a tuturor Victimelor, aproximativă. Ceva mai mult de douăzeci la număr. Toate din clasă socială mult peste cea medie, de vârste şi naţionalităţi diferite.

Zborul 0625

          Pentru o singură dată în viaţă, prima şi ultima oară, nu-şi luase nicio măsură de prevedere ca să scape cu viaţă după ce va fi îndeplinit Misiunea. Şi Ea făcea parte din Plan, iar martiriul îndurat pentru Crezul Său devenea mai eficient, mai Luminos decât o Simplă Crimă.

          Îl treceau transpiraţii reci, dar nu se temea de inutilitatea Planului. Ştia că doar Cei Norocoşi, cei care fac, aceia sunt în măsură şi deţin puterea de a schimba Lumea din temelii. Adică aceia care intervin în comportamentul, mintea şi sufletul celui mai mare număr posibil de oameni. În viaţa şi în moartea lor.

          Un alt lucru e cert. Dacă totuşi ar scăpa cu viaţă, stigmatele lăsate de Eveniment s-ar transforma într-o Medalie câştigată după o luptă purtată în numele Crezului şi al Viselor Lui. Totuşi, o gratitudine lipsită de sens, redundantă chiar, insuficientă. La limita laturii sale umane, îşi acceptase destinul şi urma să lase lucrurile să-şi urmeze cursul firesc, căci o Personalitate ce rămâne în istorie este cea care se dăruieşte, nu se justifică. Un soi de răscumpărare a Visului Comun prin Jertfire Totală. Dacă încerca să-i scape era conştient că îşi va dărui doar trupul Călăilor care judecă doar gesturile lăsând la o parte, ca nesemnificative, motivele ce se află în spatele oricărei acţiuni considerate nesănătoase pentru Societate, nu şi Sufletul. Gâdele s-ar fi legitimat prin însăşi anvergura Victimei sale.

          Cât avionul încă rula pe pistă înainte să se ridice în aer, la început, s-a ridicat în picioare, cu arma-n mâna dreaptă. Le-a explicat cu voce calmă, diferită de cea voioasă dar rece pe care ceilalţi pasageri o auziseră înainte ca avionul să se pună în mişcare, că totul constă în călirea psihică, că doar reuşind să se controleze urmau să fie convinşi că nimic rău nu li se va întâmpla. Şi astfel totul va decurge normal, căci numai Oamenii care nu se tem de moarte pot, într-adevăr, să făurească Minuni.

          A apăsat apoi butonul detonatorului convins că Sufletul Tuturor se afla deja în Paradis, iar amintirea lui va rămâne vie în Anotimpul pe care-l trăise atât de intens. În ciuda celor spuse, auzite ori trăite, întotdeauna trebuie să te aştepţi la Lovitură. În orice clipă. Şi atunci nici efectul nu va fi chiar atât de nimicitor. De-a lungul pistei deja închise, agitaţie mare. Flăcări, fum înecăcios, reflectoare, bliţuri, luminiţe roşii, luminiţe albastre…

Afară ninge iar, e frig şi iarna a venit în casă…