Moravu' de Vest

Maleahi este Ultimul Glas care răsună în Israel înainte ca vocea profeţilor să amuţească pentru câteva sute de ani. Numele este un derivat de la „Mal-ac-Iah” care se traduce prin Mesagerul lui Iehova. Aşa cum o demonstrează numele, profetul este important numai pentru Mesajul ce-l poartă, nu şi prin sine însuşi.

Herma şi-a declarat Credinţa, a suportat Chinurile Mărturisirii, a transformat Otrava şi s-a Sfârşit fără de Început.

Modelul Geometriei de pe pereţi - dreptunghiuri nenumărate, care se îndepărtează şi se repetă la nesfârşit, ca o hârtie milimetrică făcută sul - şi culorile tavanului puternic iluminat explodau întreaga Încăpere a Marii Opere. Doar membrii unei Rămăşiţe, un Cerc foarte restrâns, mai vorbeau unul cu celălalt prin şoapte:

- Ştii că El vine?

- Da, ştiu!

Ajunsese hotărât printre toţi cei de acolo. Despre Lovitura Yezirah sau Ultima Lovitură nu se bănuia nimic şi nici acum nu se cunosc prea multe. Ce s-a dat publicităţii a uluit pe toată lumea. Atunci, Înainte şi după Eveniment. Nu se grăbea, după atât de multă vreme, Timpul îi aparţinea, ei nu ştiau ce poate să facă, habar n-aveau că toate mecanismele infernale pe care le concepea erau de fapt o Nesfârşită Declaraţie. Mărturisirea Perfectă revelată în Forma Formelor, atât grăită, cât şi scrisă ulterior. Consemnată.

Clipa Aceea a sosit… Călătoria, mirajul, Buraq era pregătit - cu aripile-i albe foşnind deschis şi împrăştiind Lumina Fastuoasă, scânteietoare. Era copleşit de o emoţie vie, cea dintâi de până atunci şi, de acum înainte, ultima. Simţea că urma să împlinească Marea Trecere, de la nefiinţă spre fiinţă, conştient că făureşte Viaţa.

Cu toţii îl priveau grav, simţind acel ceva straniu din concentrarea lui, acel ceva nefiresc şi, până atunci, nemaiîntâlnit din expresia de pe chipul lui. În Sală încă mai mişună oameni, cei mai mulţi îmbrăcaţi elegant, sobru. Solemn, neglijent câţiva, dar majoritatea frumoşi ca niciodată până atunci, reduşi cu toţii de clipele impunătoare din jurul lor. Vor alerga grăbiţi şi îngrijoraţi, urmărind străluciri împâclite ale Fiului De Dimineaţă, scotocind după un Plan, un proiect sau o adiere de speranţă de care să ancoreze strâns motivul lor de a mai trăi o zi în plus. Aproape fiecare dintre ei tras de viu în ţeapa propriului spirit, puşi pe căpătuială şi supravieţuire. Atât şi nimic mai mult.

La viteze îngrozitor de mici totul se petrece concomitent, dar corespunde nu doar în Timp, ci şi în Spaţiu. Îşi ridică într-un gest liniştitor fruntea şi privirea-i cu totul, îşi drege vocea şi îşi isprăveşte, izbăvitor, tot aerul din plămâni. În sfârşit, băgaţi în seamă, toţi cei de acolo zâmbesc, iar el nu poate să nu le întoarcă zâmbetul. Hotărâseră că trebuie să vorbească, el aşteptase să-şi transmită Mesajul. Pregăteşte Explozia. În Marea de Negru, era pregătit să dea Lovitura Ultimului Atentat. Un Atentat-Spectacol, cu Mesaj Decisiv întărit de un Discurs simplu, dar Violent. Căci, e binecunoscut, într-o situaţie de gen, numai ce-i Violent poate deveni Etern. Sublim şi Înverşunat, ca un buletin meteorologic, Nepieritor, căci nimic, niciodată, nu se termină, doar se transformă în Altceva atunci când termini de citit Prospectul, instrucţiunile de folosire. Şi, totuşi, pe fiţuică, la modul de administrare, nu scrie nimic…

Sunt Omul Tău, vreau să rămân aşa, până la Capăt, Dus şi Întors. Până se vor duce zilele. Nu ştiu altceva decât că trebuie să mai scriu. Pentru Tine şi ce-I al Nostru! Asta este, în realitatea de dincolo de orice ficţiune, repercursiunea ultimă a fiecărui text pe care am curajul să ţi-l transform în Dar…

Din aceeaşi Carte:

20 ŞI UNSPREZECE - ZBORUL. Secundum Fidem sau Duminica Sfântului Maleahi. Profeţia se amână…

ZIUA MÂNIEI. Înălţarea la Cer sau Valsul Întunecat. 480

Psihanaliză subiectivă - SINDROMUL STOCKHOLM ŞI PATRIA RECUNOSCĂTOARE. Unsprezece sau Exces de Negru

Capitolul XIX (nesăvârşit) - CALEA NEBUNULUI. Pagina două sute cincizeci şi şapte…(file din povestea care continuă)