CONFESIUNE : prost obicei. Lumina Ta şi virtuţile altora. Muşte pe farurile aprinse în plină zi
Mâine n-am să scriu nimic! Doar mâine şi tot aşa cu fiecare an de atunci. Consideri că exagerez? Sensibil trecut de a doua schimbare de prefix când ai plecat, timpul e atât de lung că o să fiu bătrân atunci când ne vom reîntâlni. Mă Luminează Soarele Tău, sunt o fantomă, una care se bântuie pe sine doar să-şi facă teamă. Pot să mă schimb de o mie de ori, chiar mai mult, până ne revedem. Inconstant, febril, fragil…am atâtea imagini în căpăţână, încât nu mai ştiu nimic, mă îndoiesc de multe, altele mă amuza, unele mă fac să sper, să cred…toate mă ridică! Nu îi las să-mi spună nimic rău, doar tu puteai să mă iei peste picior şi, Doamne, cum mă îneca râsul! Nu, nu al Tău, nu ăla prostesc dintotdeauna.
Ai rămas Suflet, al nostru, doar că, acum, eşti o inimă, aceeaşi, ce bate în acelaşi ritm, dar într-un alt piept. Am povestit cu puţină vreme înainte de noaptea aia, îţi aminteşti?! Te dădeai în spectacol, ca tot timpul când simţeai că trebuie să fii apreciat chiar şi de publicul unui singur om. Aplauzele lui. Ne-am văzut rar în vremea aia. Te văd ceva mai des acum, rămân o vreme, râd puţin cât se termină ţigara! Tu ai stins-o înaintea mea, chiar şi acum. Nu ţi se pare tâmpit că şi în situaţia noastră, să fumezi din ţigările altora?! În regulă, am plecat! Poţi să nu mai zâmbeşti senil şi să comentezi ceva mai în surdină?! Îi deranjezi pe ceilalţi…
Ştii ce am vrut să Te întreb şi am tot amânat?! Ştiu unde eşti! La intrare, dar mă gândeam dacă şi acolo le rupi din biletele tale…nu, n-aş crede…dar ai putea să-mi arăţi cotorul consumat peste ceva timp…
Îmi vine să plâng doar când nu sunt lângă tine, uneori îmi cade bine şi vreau să fac asta. Uite, acum plâng (şi pe tine iar te sufocă râsul ăla tâmpit!), după, o să fie mai bine, doar desfac nodul ăsta strâns pe care îl simt în gât…şi apoi te aud ironic: „Bă, de ce nu le stingi?! Eşti la înmormântare?!”. Îţi văd privirea…aia care pare că nu se mai termină vreodată!
Mi-e dor de Tine!
Ai plecat şi aş putea să te blestem, am dreptul ăsta! Poţi să-mi spui oricum, chiar să-mi găseşti o poreclă insuportabilă, ai dreptul ăsta.
Vioara aia scotea cel mai frumos cântec ce l-am auzit vreodată! Imaginea comună însă, ne dobora!
Am mai aprins una! Ţigară, nu lumânare, îmbătrâneşti şi te prosteşti?! Mda, ai putea să te superi că nu ai văzut nimic venind spre tine. Întoarce-ţi supărarea spre El, pentru că da, într-adevăr ţi-a ascuns asta. Eu am să plec, nu înainte de a sta drept, în picioare, cu privirea ridicată. Am să aplaud!
Pe curând…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=mXpFA5cGeJs&feature=related]
MORS ULTIMA LINEA RERUM EST? AD INFINITUM!
Frumos ce-ai scris și foarte emoționant. Cum ar putea să nu îți dea emoții așa o tragedie? S-a dus, dar totuși a rămas printre noi. E mereu în gândul celor dragi. E frumos când poți să-ți aduc aminte de unele momente cu zâmbetul pe buze și să prețuiești un om și după ce nu-l mai vezi așa cum îl vedeai în mod normal. El apreciază tot ce faci și veghează asupra ta. A devenit îngerul tău păzitor. Sunt convinsă de asta!
te iubesc rataaaaaaaaaaaaa
Ca de obicei….fara cuvinte….Si sa stii ca nu au trecut multe zile de cand Gigi nu mai e…fara sa ma gandesc la el. Intr-o zi am gasit chiar un caiet de romana pe spatele caruia imi scrisese el numarul de mobil. Nu prea avea nimeni mobil pe vremea aia…el avea…mai tineti minte cat de mandru era?
Foarte trist…..parca il vad si acum cum radea de ne prapadeam cu totii…
Si, intr-adevar, vioara aia cred ca ne-a marcat pe toti, pe veci.
Nu te-am uitat, Gigi
Frumoase sentimente, frumos text…
Cred ca zambeste de acolo de sus cand vede cator persoane inca le mai pasa.
D-zeu sa-l odihneasca in pace.
Nu trece nici o zi fara sa ma gandesc si eu la el si inca nu imi vine sa cred ca ne-a parasit atat de brusc..Am gasit acum cateva saptamani niste poze facute in clasa a 9-a cu el,Cosmina,eu,Roxana T. si m-a apucat un plans…la fel cum la inmormantarea lui nu am plans deloc pana cand Madame Radu m-a intrebat ce vreau sa fac dupa terminarea facultatii..si atunci am realizat ca eu o sa mai am ce sa aleg , pe cand el nu…Nu o sa te uite nimeni,Gigi…
il port in suflet, in gand si in amintire…dragul meu Gigi, s-a indepartat in ultimul timp si fiecare a luat-o pe drumul lui. nu am apucat sa ii spun niciodata cat tin la el, sau ca el facea parte din cei care ii consider aproape pentru ca ne cunoasteam din copilarie, din vremea cand eram inocenti…au trecut ani, viata s-a schimbat, am fost colegi, am fost prieteni, ne-am mai certat dar acum totul e o amintire, draga, amara, nostalgica, alimentata uneori de rasfoitul albumelor, oracolelor, caietelor de amintiri… nimic nu ar fi fost la fel, nici orele de istorie din a8a, nici meciurile de fotbal, nici afacerile din calderon…
…ne vedem dincolo…
Nu pot sa spun ca stiu cum e sa pierzi un prieten drag. Nu pot sa spun ca m-am intalnit cu moartea prea des. Suntem destul de straine una de alta si tare mi-e ca la un moment dat ne vom intalni cat pentru toate momentele in care n-am plans din cauza ei.
L-am cunoscut si eu pe cel despre care vorbesti, nu prea bine, nu prea mult timp si cred ca nici nu ma stia prea bine. Tatal lui a impartit cu tatal meu un atelier in subsolul Consiliului Judetean si intr-o seara ne-a facut o bucurie, mie si lui Gigi si ne-a cumparat bilete la un spectacol la Vacanta Mare. Apoi alta bucurie, la un concert BUG Mafia. Era un baiat dragut si la propriu si la figurat, desi nu ne cunosteam prea bine si desi ne intalniseram doar de vreo 2 ori a facut tot posibilul sa ma simt bine. Am auzit de moartea lui imediat dupa ce s-a intamplat, dar n-am facut legatura cu numele lui prea repede. Cand insa mi-am dat seama cine e, m-am intristat la fel de mult cum m-a intristat postul tau. M-am gandit la cei pe care i-a lasat in urma, la lacrimile care au curs pe mormantul lui si la durerea ce ii ineaca pe parintii lui in perioada asta a anului.
Cred ca de acolo de unde e, iti citeste postul asta, scris in sufletul tau, nu aici pe blog.
M-ai facut sa lacrimez.
Foarte frumos! Mai ales ca intreg anul meu am trecut de curand printr-o tragedie…:( Este emotionant textul! Ma trec lacrimile:(( Felicitari!
Cu bine,
Flori